Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nouă persoane accidentate la schi, la Vatra Dornei. Una este din Constanţa

ro

29 Dec, 2013 18:52 2535 Marime text
Nouă turişti, între care doi din Germania şi Ucraina, s-au accidentat, în perioada Crăciunului, pe pârtia Parc din Vatra Dornei, majoritatea având nevoie de îngrijiri la spitalul din localitate.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, în perioada Crăciunului jandarmii montani din Vatra Dornei au acordat sprijin, împreună cu angajaţii Salvamont, în cazul a nouă persoane care s-au accidentat pe pârtia de schi Parc din Vatra Dornei.
Sursa citată precizează că s-au accidentat patru copii, două femei şi trei bărbaţi, două dintre persoanele rănite fiind din Germania şi Ucraina, iar celelalte din Suceava, Ilfov, Galaţi, Bistriţa, Neamţ şi Constanţa.
Persoanele accidentate au fost transportate la baza pârtiei, unde au primit ajutor medical din partea echipajelor SMURD sau ale Ambulanţei, în majoritatea cazurilor fiind necesară transportarea acestora la spitalul din localitate.
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii