Noul sediu al Tribunalului şi Judecătoriei Tulcea, inaugurat în prezența Ministrul Justiţiei

28 Jun, 2013 17:52
ZIUA de Constanta
1878
Marime text
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, va participa luni, 01 iulie 2013, la inaugurarea noului sediu al Tribunalului şi Judecătoriei Tulcea.
Ceremonia va avea la sediul din strada Toamnei, nr. 15, începând cu ora 12.00.
Noul sediu al Tribunalului şi Judecătoriei Tulcea a fost construit în cadrul proiectului "Reforma Sistemului Judiciar" finanţat de Banca Mondială.
Contractul de execuţie a fost semnat pe 29 iulie 2010 şi a avut o valoare de aproximativ 25 milioane lei.
Noul sediu are o suprafaţă desfăşurată de 5.609 mp, fiind amenajate 10 săli de judecată (5 pentru tribunal şi 5 pentru judecătorie), comparativ cu
numai 2 în vechiul sediu (1 pentru tribunal şi 1 pentru judecătorie). De asemenea, noul sediu oferă facilităţi care nu existau în sediul
vechi, respectiv 4 săli deliberări, 2 săli pentru şedinţele colegiilor de conducere, 1 sală de conferinţe, 2 biblioteci, 1 cameră de consultare
avocaţi în spaţiul de detenţie.
În anul 2012 - Tribunalul Tulcea a gestionat 53.864 de dosare, iar Judecătoria 47.569 de dosare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii