Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O grupare ce se comercializa droguri periculoase a fost anihilată de DIICOT

ro

26 Jan, 2016 09:27 1757 Marime text
 
Procurorii DIICOT efectuează, în această dimineată, mai multe percheziţii domiciliare la 25 de persoane din Braşov, acuzate de trafic de droguri. Procurorii spun că gruparea respectivă comercializa substanţe psihoactive, pe care le cumpăra din Marea Britanie. Procurorii DIICOT percheziţionează mai multe persoane aparţinând unei grupări de pe raza judeţului Braşov suspectate că vindea online o substanţă letală.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Braşov vor fi aduse, în vederea audierii, 25 de membri ai grupării. Drogurile erau destinate experimentelor chimice şi sunt interzise consumului uman. Pe de altă parte, produsul de bază din care sunt realizate respectivele stupefiante a fost interzis anul trecut de autorităţile germane, după ce două persoane au murit, iar alte trei au ajuns la spital în stare gravă. Acest drog a făcut deja victime şi în ţara noastră, mai mulţi români ajungând la spital după ce l-au consumat.
 
 
"În vederea distribuirii eficiente a substanțelor cu efecte psihoactive liderii grupului infracţional s-au implicat în activitățile de recrutare a persoanelor dispuse să le comercializeze, în special din rândul consumatorilor, reuşind să creeze astfel o rețea având ramificații pe raza municipiilor Brașov şi Codlea. Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din Marea Britanie destinate experimentelor chimice, produsele fiind comercializate cu specificaţii clare de interdicţie pentru consumul uman.

Destinaţia produselor achiziţionate din Marea Britanie era schimbată de către membrii grupului astfel că, în procesul de fabricare al « etnobotanicelor », membrii grupului utilizau atât produsul de baza cât şi toluen, acetona sau sodă caustică. Produsul finit obţinut probabil prin fierbere se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante) iar ulterior era comercializat spre consum cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sanatate.

În urma consumului acestor canabinoizi sintetici au fost inregistrate numeroase cazuri de internare în unităţi spitaliceşti a mai multor persoane, în special minori/adolescenţi", se arată într-un comunicat al DIICOT.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii