Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:00 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O grupare specializată în comiterea de furturi din locuinţe a fost destructurată

ro

14 Jan, 2016 23:15 1050 Marime text
Ofiţerii Serviciului şi Biroului Investigaţii Criminale din Mehedinţi au efectuat cinci percheziţii domiciliare, la mai multe persoane bănuite de furturi din locuinţe. Prejudiciul creat este de peste 60.000 de lei.

Astăzi, poliţiştii specializaţi în combaterea infracţionalităţii judiciare au descins la cinci imobile din municipiul Drobeta Turnu Severin, fiind identificate şi conduse la sediul inspectoratului şapte persoane. „Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 52 de ani, toate din Drobeta Turnu Severin, în perioada noiembrie 2015 — ianuarie 2016, ar fi comis şapte furturi din locuinţe aflate pe raza municipiului.În urma percheziţiilor efectuate, au fost găsite bunuri ce fac obiectul activităţii infracţionale a persoanelor în cauză, acestea urmând a fi restituite părţilor vătămate”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.  

Activitatea desfăşurată a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursa foto: adevarul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii