Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:44 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O persoană reținută pentru evaziune fiscală la București Printre cei vizați, viitorii socri ai lui Andrei Năstase

ro

05 Nov, 2014 20:45 3069 Marime text
"Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, cu reprezentantul societăţii comerciale în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat al Poliției Române, referitor la perchezițiile efectuate dimineață la persoane bănuite de evaziune fiscală, în Capitală.

Amintim că, potrivit Antena3, "Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti îi acuză pe doi soţi, viitorii socri ai lui Andrei Năstase, că ar fi făcut infracţiuni ce reprezintă evaziune fiscală în perioada 2007 - 2012, prin firmele de securitate pe care le deţin”. George Ciuvăţ, persoana posibil reținută este tatăl Biancăi Ciuvăţ, iubita lui Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase.
 
În cadrul acţiunii, au fost verificate 20 de sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Argeş şi au fost puse în executare 22 de mandate de aducere.
 
Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au vizat probarea activităţii infracţionale a reprezentanţilor unei societăţi comerciale care, în perioada 2007 – 2012, folosind documente false şi înregistrări contabile fictive, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu estimat la peste 2.000.000 de lei, precizează IGPR.

Sursa foto: expresspress.ro (Bianca Ciuvăț și Andrei Năstase)
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii