Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:23 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oraşele Cernavodă şi Balchik au decis să se înfrăţească

ro

10 Jun, 2013 19:15 1380 Marime text
  După o frumoasă colaborare culturală, oraşele Cernavodă şi Balchik din Bulgaria au decis, vineri 7 iunie, să se înfrăţească. Evenimentul a avut loc la Balchik, în cadrul întâlnirii celor doi primari Gheorghe Hânsă şi Nicolay Angelov. Ecenimentul a fost prilejuit de festivalul de muzică corală organizat de căte fraţii bulgari, la care a fost invitat de onoare şi participant corul Casei de Cultură Cernavodă I.D.Chirescu. Artiştii cernavodeni au impresionat audienţa şi au legat strânse prietenii cu artiştii bulgari. Edilul oraşului Cernavodă a fost invitat la sediul primăriei Balchik, de către primarul Angelov, unde a sosit alături de o delegaţie formată din funcţionari ai primăriei Cernavodă.

În cadrul întâlnirii oficiale, primarul bulgar a prezentat modul de administrare locală, sursele de finanţare şi modul de atragere al fondurilor europene. Odată stabilită înfrăţirea, edilul bulgar a propus delegaţiei cernavodene să viziteze sediul primăriei, unde au avut ocazia să îşi cunoască omologii, modul lor de lucru şi chiar să îşi stabilească un schimb de experienţă. Pe parcursul dezbaterilor,cei doi primari şi-au stabilit de interes comun şi domeniile pe care se vor desfăşura viitoarele colaborări între cele două oraşe. Administraţia bulgară şi-a exprimat interesul faţă de modul de administrare al  fondurilor în oraşul Cernavodă şi faţă de o eventuală colaborare în domeniul nuclear prin CNE, dar şi disponibilitatea de a stabili relaţii pe toate domeniile administrative şi culturale.

Administraţia Cernavodă şi-a exprimat interesul faţă relaţia pe care administraţia bulgară o întreţine cu cetăţenii oraşului, în modul de accesare şi administrare al fondulrilor şi faţă de sectorul agricol, unde fraţii bulgari deţin peste 50de mii de ha pe teritoriul administrat, care constituie a treia sursă de venit la bugetul local. După modelul Balchik, care deţine un bun serviciu de atragere  şi gestionare al banilor europeni în domeniul turismului, primăria Cernavodă intenţionează să îşi dezvolte strategia de promovare a oraşului şi de a iniţia un proiect de consolidare a falezei de lângă canal. Cei doi primari au avut ocazia de a se cunoaşte anul trecut în noiembrie, la Cernavodă, în cadrul festivalului de muzică corală I.D. Chirescu, unde artiştii bulgari au fost participanţi. La eveniment a fost present şi primarul Anghelov, care a fost primit în mod oficial de către edilul Gheorghe Hânsă. În cadrul întâlnirii bilaterale de la Balchik s-a stability sprijinul reciproc pe care şi-l pot adduce cele două oraşe în strategia de dezvoltare a administraţiilor publice locale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii