Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părinţi şomeri, au înşelat statul pentru a încasa îndemnizaţiile de creştere a copiilor

ro

31 Mar, 2015 09:17 808 Marime text
Peste 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, efectuează 21 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţul Galaţi, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune.
 
De asemenea, sunt puse în executare 68 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni.
 
Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1 București a reieșit faptul că, gruparea infracțională nestructurată, formată din 31 de membrii, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de înșelăciune.
 
În fapt, aceștia, fără a fi angajaţi ai vreunei societăţi comerciale, ar fi folosit adeverinţe de venit falsificate, pentru a induce în eroare reprezentanţii unor instituţii publice abilitate, în scopul acordării, în mod ilicit, a indemnizaţiei de creştere a copilului.  
 
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea faptelor este estimat la 1.100.000 de lei.
 
Persoanele identificate vor fi conduse la sediul Poliţiei Sectorului 1, pentru audieri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii