Patru cadre didactice de la Universitatea „Ovidius“ ar putea rămâne fără titlu de conferenţiar universitar. Unul a fost salvat de Senat!
Patru cadre didactice de la Universitatea „Ovidius“ ar putea rămâne fără titlu de conferenţiar universitar.
11 Oct, 2016 09:49
ZIUA de Constanta
3074
Marime text
În şedinţa Senatului Universităţii Ovidius din data 26 septembrie, la care au participat 54 de cadre didactice şi 18 studenţi, au fost luate mai multe decizii importante.
Printre acestea se află şi cele referitoare la retragerea titlului de conferenţiar universitar pentru patru cadre didactice. Unterior, în şedinţa din 29 octombrie, formularea „retragrea titlului de conferenţâiar“ a fost înlocuită cu formularea „iniţierea procedurii de retragre a titlului de conferenţiar“. Este vorba despre Stelian Paris, Mihaela Fulea, Constantin Dina şi Ruxandra Mirea. În raportul ARACIS erau vizaţi cinci profesori însă Dore Claudiu Damean şi-a păstrat titlul.
Potrivit deciziilor Senatului din 26 septembrie, se aprobă cu 39 de voturi „pentru“, 4 voturi „împotrivă“ şi 11 abţineri iniţierea procedurii de retragere a titlului de conferenţiar universitar lui Stelian Paris, în conformitate cu recomandarea ARACIS.
Se aprobă cu 43 de voturi „pentru“, 4 voturi „împotrivă“ şi 7 abţineri iniţierea procedurii de retragere a titlului de conferenţiar universitar Mihaelei Fulea, în conformitate cu recomandarea ARACIS.
Se aprobă cu 37 de voturi „pentru“, 9 voturi „împotrivă“ şi 8 abţineri la iniţierea procedurii de retragere a titlului de conferenţiar universitar Constantin Dina, în conformitate cu recomandarea ARACIS.
Se aprobă cu 34 de voturi „pentru“, 7 voturi „împotrivă“ şi 13 abţineri iniţierea procedurii de retragere a titlului de conferenţiar universitar Ruxandei Mirea, în conformitate cu recomandarea ARACIS.
În urma supunerii va vot a propunerii de iniţiere a procedurii de retragere a titlului de conferenţiar universitar lui Doru Claudiu Damean, în conformitare cu recomandarea ARACIS, s-au obţinut 20 de voturi „pentru“, 16 „împotrivă“ şi 18 abţineri. Număriul minim necesar de voturi „pentru“ necesar pentru a fi aporbată propunerea este de 28. Prin urmare, propunerea nu a fost aprobată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii