PDL Constanța a desemnat candidatul pentru prezidențiale. Vezi cine este
PDL Constanța a desemnat candidatul pentru prezidențiale. Vezi cine este
30 Nov, 2013 19:16
ZIUA de Constanta
2877
Marime text



În cele şase secţii de vot din judeţul Constanţa au fost aşteptaţi peste 5.250 membri.
La închiderea urnelor s-a înregistrat prezenţa de 4063 de votanţi (77.39%). Dintre aceştia, 3354 (86.42%) au votat pentru Cătălin Predoiu, 527 (13.58%) pentru Gheorghe Falcă, iar 182 de voturi au fost declarate nule.
Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa a declarat: „Având în vedere că astăzi este ziua Sfântului Andrei le urez tuturor sărbătoriţilor «La mulţi ani!», sănătate şi încredere că vor veni zile mai bune. Totodată, mâine este ziua naţională a României şi, cu acest prilej, ţin să urez tuturor românilor la mulţi ani, sănătate şi speranţa că România de mâine va fi o Românie mai bună.
La momentul de faţă se derulează cel mai important proiect politic intern pentru PDL, desemnarea candidatului la preşedinţie prin votul membrilor şi mi-aş permite să interpretez semnificaţia acestei zile. Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Constanţa , de Sfântul Andrei, ocrotitorul Dobrogei, este un semn care ne arată că destinul partidului nostru nu este atât de sumbru pe cât îl prevestesc rău-voitorii. Aşa cum bine ştiţi, datina este ca în ziua Sfântului Andrei să punem grâu la încolţit pentru a prevesti cât de rodnic va fi anul viitor. Speranţa noastră este ca voturile de astăzi ale membrilor PDL Constanţa să fie boabele de grâu care, încolţind, să prevestească rodnicia electorală a anului viitor.”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii