Pe 9 mai 1994, Nelson Mandela devine primul preşedinte de culoare al Africii de Sud

09 May, 2014 12:27
ZIUA de Constanta
2578
Marime text
Nelson Mandela, laureat al premiul Nobel pentru Pace, decernat în 1993, a fost primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. Mandela a fost ales prin vot universal pe data de 9 mai 1994. Atunci, peste 22 de milioane de oameni au ieşit la vot. Ceremonia de inaugurare în funcţia de preşedinte a fost televizată şi a avut loc pe data de 10 mai.
Mandela a crescut într-un mediu rural modest, dar acest lucru nu l-a împiedicat să se facă cunoscut datorită modului în care a militat pentru drepturile persoanelor de culoare şi pentru egalitatea rasială. Chiar şi după ce s-a retras din politică, la vârsta de 80 de ani, Mandela a continuat să se implice în diverse campanii umanitare. A fost un politician şi un activist foarte popular, fiind numit de sud-africani „părintele naţiunii”, potrivit Wikipedia.
În 1995 a pus bazele Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere, al cărei obiectiv constă în investigarea abuzurilor comise în timpul apartheidului. Ca preşedinte, a iniţiat o nouă constituţie, noi legi pentru a ajuta populaţia de culoare să aibă acces la educaţie, a introdus politici menite să combată sărăcia.
A petrecut 27 de ani în închisoare ca deţinut politic al guvernului sud-african, în perioada 1964-1990. Din spatele gratiilor, a devenit un erou pentru poporul său.
În timpul vieţii a primit numeroase premii şi distincţii şi a publicat mai multe cărţi, precum „Sunt pregătit să mor” (1964), „Drumul spre libertate nu este uşor” (1965), „Lupta este viaţa mea” (1978), „Prin propriile sale cuvinte (2003).
La vârsta de 95 de ani, Nelson Mandela a încetat din viaţă, după o lungă luptă cu infecţiile respiratorii.
Sursa foto: usnews.com

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii