Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:35 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu estimat 4 milioane de euro Percheziții pentru evaziune fiscală și spălare de bani

ro

21 May, 2015 08:24 1232 Marime text
Polițiștii din Ilfov efectuează astăzi dimineața 59 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4.000.000 de euro, prin evaziune fiscală și spălare de bani, urmând ca 57 de mandate de aducere să fie puse în executare, a anunțat IGPR.

„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 59 de percheziții la domiciliile și sediile comerciale ale mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul construcțiilor, textilelor și comerțului de legume și fructe. Activitățile se desfășoară pe raza municipiului București și a județului Ilfov. Polițiștii vor conduce la audieri 57 de persoane, față de acestea urmând a fi dispuse măsuri legale", se precizează într-un comunicat al IGPR transmis AGERPRES.

Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 - 2015, în circuitul evazionist ar fi fost implicate peste 150 de societăți comerciale, conduse de opt cetățeni sirieni, care ar fi desfășurat tranzacții comerciale fictive în valoare de peste 20.000.000 de euro, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 4.000.000 de euro.

Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, iar acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii