Peste câteva ore intră în Portul Constanţa pasagerul Artania

18 Apr, 2013 03:48
ZIUA de Constanta
1963
Marime text
Aproximativ 1.000 de pasageri germani vor ajunge, în această dimineaţă, în Portul Constanţa la bordul vasului Artania, prima navă de croazieră de mare capacitate care ajunge anul acesta în România, turiştii urmând să stea în ţară zece ore, perioadă în care vor vizita obiective de pe litoral, dar şi din Capitală.
Nava de tip pasager vine de la Odessa şi se îndreaptă spre Istanbul, are la bord 994 de pasageri şi este deservită de un echipaj format din 521 de persoane.
Vasul urmează să ajungă la terminalul de croaziere din Portul Constanţa, la ora 08.00, plecarea fiind programată pentru aceeaşi zi, la ora 18.00. Programul turiştilor germani pe perioada şederii în România include, la alegere, vizitarea unor obiective din zonă - Constanţa, Histria ori Delta Dunării, dar şi o excursie la Bucureşti, la Patriarhie, Palatul Parlamentului şi Muzeul Satului.
Artania este o navă maritimă de mari dimensiuni din flota Phoenix Reisen şi navighează sub pavilion Bermuda. Are o lungime de 230 de metri, lăţimea de 32 de metri, pescajul de opt metri şi o capacitate de 1.188 de pasageri.
Compania Phoenix Reisen, care operează nava Artania, este unul dintre cei mai mari turoperatori germani, cu o tradiţie de peste 25 de ani în organizarea croazierelor maritime.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii