Petro Poroșenko l-a salutat pe Klaus Iohannis în limba română

12 Feb, 2015 20:27
ZIUA de Constanta
905
Marime text
Președintele Klaus Iohannis a avut joi, în marja reuniunii informale a Consiliului European, o întâlnire cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, cu care a discutat despre relațiile bilaterale dintre cele două țări și chestiuni de ordin regional, au precizat surse oficiale pentru Agerpres.
Potrivit surselor citate, dialogul dintre cei doi oficiali a durat aproximativ 30 de minute și a fost precedat de o întâlnire în marja Consiliului European.
"Președintele Poroșenko a făcut vizita la sediul reprezentanței noastre. A salutat în limba română. Discuția a privit viitorul relației bilaterale, sprijinul reciproc pentru proiecte bilaterale și chestiuni de ordin regional. A fost o întâlnire foarte caldă. Și-au adus aminte amândoi că au fost la Paris", au menționat sursele citate.
De asemenea, sursele au arătat că s-a stabilit calendarul întâlnirilor viitoare.
Sursa: agerpres.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii