Pictura zilei „România Revoluţionară” de Constantin Daniel Rosenthal
Pictura zilei: „România Revoluţionară” de Constantin Daniel Rosenthal
01 Dec, 2014 09:06
ZIUA de Constanta
10832
Marime text
Pictorul şi revoluţionarul român de etnie evreiască Constantin Daniel Rosenthal a absolvit Academia de Belle-Arte din Viena. Între anii 1845 şi 1848, a studiat şi pictat la Paris şi Londra. Prieten cu Ion Negulici şi C.A. Rosetti, în 1848, pictorul revine la Bucureşti şi participă la revoluţia română din acelaşi an, remarcându-se ca un brav luptător pentru cauza naţională.
Opera lui Rosenthal se remarcă datorită importanţei acordate cromaticii şi detaliilor. Printre cele mai importante creaţii se numără tabloul „România Revoluţionară”, un simbol al avântului revoluţionar şi al patriotismului. Rosenthal a avut-o ca model pe Maria Rosetti, care poartă un costum naţional de sărbătoare. Poziţia capului şi felul în care priveşte simbolizează libertatea şi aspiraţiile înalte.
Sursa foto: Wikipedia

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii