Poliţia Română Pietonii care se deplasează haotic pe partea carosabilă se expun unor riscuri imense
Poliţia Română: Pietonii care se deplasează haotic pe partea carosabilă se expun unor riscuri imense
11 Mar, 2015 08:07
ZIUA de Constanta
943
Marime text
De la începutul anului până în prezent s-a înregistrat o creştere a numărului accidentelor rutiere ale căror cauză a fost deplasarea neregulamentară a pietonilor pe partea carosabilă.
Reprezentanţii Poliţiei Române reaminteşte pietonilor că sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers.
Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers , se arată într-un comunicat IGPR.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii