Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:57 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plecaţi în Franţa sau Portugalia? Luaţi în calcul atenţionările de călătorie

ro

11 Aug, 2016 23:08 1839 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze despre desfășurarea unor greve, în sectorul de transport feroviar și transport public.

Se anunță întârzieri din cauza anulării unor trenuri și perturbații ale transportului public, după cum urmează:
  • în perioada 12 – 15 august 2016, respectiv 27 – 29 august 2016: greva Eurostar;
  • 12 august 2016: grevă pe ruta Toulouse - Mazamet; 
  • 15 septembrie 2016: grevă generală și națională.
 
Detalii privind circulația trenurilor se pot obține accesând paginile oficiale Internet http://www.eurostar.com/rw-en și http://www.sncf.com/fr/horaires-info-trafic.
 
De asemenea, MAE avertizează cetăţenii români care doresc să tranziteze sau să se deplaseze pe teritoriul Republicii Portugheze că 35 de municipalităţi din Portugalia continentală au fost plasate sub alertă roşie (maximă) de risc de incendiu, au fost înregistrate decese (trei), iar peste o mie de persoane au fost evacuate spre zone sigure, în condiţiile în care temperaturile rămân foarte ridicate şi 9 districte continentale şi Insula Madeira se menţin sub cod galben de caniculă. A fost activat şi Mecanismul UE de Protecţie Civilă pe teritoriul portughez afectat de incendii.
 
Deoarece zilele următoare vor fi dominate de condiţii adverse pentru deplasări şi călătorii, se recomandă atenţie, precauţie şi evitarea comportamentelor de risc. În situaţii speciale de urgenţă, autorităţile portugheze de protecţie civilă pot fi apelate la numărul de telefon de tip „helpline” +351926768743, precum şi la telefonul unic de urgenţă „112”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii