Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:43 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plecați la drum? Pe mai multe sectoare de drumuri naționale, circulația este restricționată

ro

03 Jun, 2016 07:18 2179 Marime text
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, din cauza precipitațiilor din ultimul interval de timp, pe mai multe sectoare de drumuri naționale circulația este restricționată.
 
În județul Neamț, începând cu ora 21:30, a fost închis DN12C, în zona Bicaz-Chei, din cauza creşterii debitului râului. Circulaţia a fost întreruptă pe timpul nopţii, preconizându-se că va fi reluată în această dimineață, la ora 8:00.
 
În județul Vrancea, circulația este întreruptă pe DN2 Domnești-Sat și Adjud, kilometrii 224 – 227, din cauza râului Trotuș care a ieșit din matcă, inundând suprafața carosabilă.
 
În județul Bacău, circulația este întreruptă pe DN11 Bacău – Onești, pe raza comunei Helegiu, din cauza apei acumulate pe carosabil și a materialului aluvionar.
 
Conform informaţiilor primite de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Galați, în județul Vrancea, circulaţia feroviară este întreruptă pe magistrala 500, între stațiile de cale ferată Adjud și Domnești, din cauza râului Trotuș care a ieșit din matcă și a inundat linia de cale ferată pe o distanță de aproximativ 500 de metri.
 
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cu cod portocaliu pentru şapte judeţe din  Moldova, valabilă în intervalul 2 iunie, ora 16:00 - 3 iunie, ora 18:00 şi o atenţionare cu cod galben, pentru perioada 2 iunie, ora 13:00 - 3 iunie, ora 21:00, referitoare la instabilitate atmosferică (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92). Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, având în vedere riscul producerii fenomenului de acvaplanare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii