Poliţiştii Constanţa şi Tulcea efectuează misiuni de prevenire a intrării ilegale în România a grupurilor de migranţi
Poliţiştii Constanţa şi Tulcea efectuează misiuni de prevenire a intrării ilegale în România a grupurilor
13 Apr, 2016 11:26
ZIUA de Constanta
1838
Marime text
Până în prezent au fost întreprinse un număr de 26 de misiuni în comun, urmând ca in perioada urmatoare acestea sa se deruleze in continuare in baza planului de cooperare.
Garda de Coastă va dispune în continuare toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ atât în punctele de trecere a frontierei de stat, cât şi la „frontiera verde şi albastră”.
Astfel, în situaţia în care se vor înregistra valori crescute ale traficului prin PTF - uri, conducerea Gărzii de Coastă va dispune măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră.
Totodată, militarii din cadrul Jandarmeriei Române vor acorda sprijin poliţiştilor de frontieră în funcţie de situaţiile care apar pe timpul executării misiunilor specifice.
Garda de Coastă va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, respectiv va continua cooperarea inter-instituţională cu unităţile de jandarmi din judeţele Constanţa şi Tulcea, pentru combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii