
S-a încheiat faza grupelor Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, ultimele patru partide fiind cele din grupele G şi H. În seria G, Portugalia a învins Ghana cu 2-1, iar Germania a trecut de SUA cu 1-0. În ciuda înfrângerii, americanii s-au calificat în optimi, de pe locul doi, având golaveraj mai bun decât portughezii. Clasament final: 1. Germania - 7p, 2. SUA - 4p (4-4), 3. Portugalia - 4p (4-7), 4. Ghana - 1p. Din grupa H, merg mai departe Belgia şi Algeria, rezultatele ultimei etape fiind: Coreea de Sud - Belgia 0-1 şi Algeria - Rusia 1-1. Clasament: 1. Belgia - 9p, 2. Algeria - 4p, 3. Rusia - 2p, 4. Coreea de Sud - 1p. Optimile de finală sunt următoarele: Brazilia - Chile, Columbia - Uruguay (28 iunie), Olanda - Mexic, Costa Rica - Grecia (29 iunie), Franţa - Nigeria, Germania - Algeria (30 iunie), Argentina - Elveţia şi Belgia - SUA (1 iulie). Au părăsit competiţia din grupe Croaţia, Camerun (A), Spania, Australia (B), Coasta de Fildeş, Japonia (C), Italia, Anglia (D), Ecuador, Honduras (E), Bosnia-Herţegovina, Iran (F), Portugalia, Ghana (G), Rusia şi Coreea de Sud (H).
Sursa foto: fifa.com