Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu o delegație a companiei Ford. Ce subiecte au fost analizate
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu o delegație a companiei Ford. Ce subiecte au fost analizate
08 Sep, 2017 13:39
ZIUA de Constanta
1201
Marime text



Vicepreședintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiției Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1700 de noi locuri de muncă, anunțate deja de companie.
Prim-ministrul Mihai Tudose a subliniat importanța industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât și din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât și prin efectul de angrenare economică.
‘România este un mediu favorabil pentru creșterea investițiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. Investiții mai multe înseamnă mai multe locuri de muncă și mai bine plătite”, a afirmat șeful Executivului.
Un alt punct atins în timpul întrevederii s-a referit la infrastructură. În acest context, premierul Tudose a menționat că Autostrada Pitești-Sibiu și legătura între Pitești și Craiova sunt priorități ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârșitul mandatului.
La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, consilierii de stat Marius Nica, Gabriel Andronache și Felix Rache.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii