Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preot acuzat că şi-a jefuit propria biserică

ro

10 Apr, 2016 09:59 1751 Marime text
 
Un preot din judeţul Ialomiţa este acuzat că și-ar fi jefuit propria biserică. Pe parcursul timpului în care acesta a slujit în lăcașul sfânt ar fi vândut ilegal terenuri şi lemne din patrimoniul parohiei.
 
Reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşului, susţin că preotul din Armăşeşti ar fi vândut în urmă cu patru ani, zece din cele 26 de hectare pe care biserica la care slujea le avea în posesie. Pentru a realiza tranzacţiile, părintele a folosit documente false. Astfel, el a reuşit să încaseze 55 de mii de lei, notează romaniatv.net.
 
De asemenea, preotul a vândut peste 200 de metri cubi de lemn dintr-o pădure care aparţine parohiei pe care o conducea.
 
Acesta le-a declarat procurorilor că a recurs la această metodă pentru a recupera cheltuielile personale făcute în folosul parohiei. Preotul, care a fost caterisit, este cercetat în stare de libertate pentru delapidare şi înşelăciune, conform aceleiași surse. După toate acestea se pare că preotul a părăsit ţară, acum locuind în Marea Britanie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii