Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:31 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presa internațională comentează protestele din România

ro

03 Feb, 2017 00:02 1660 Marime text
constantenii se strang din nou la prefectura 622455Comentatorii publicațiilor internaționale precum Financial Times și Deutsche Welle au puncte de vedere diferite în legătură cu protestele din România și ordonanța de urgență cu privire la modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, iar Bloomberg a dedicat o pagină specială de întrebări și răspunsuri cu privire la situația din România, scrie Agerpres.

Peter Janku scrie pentru Deutsche Welle că România are nevoie acum de ajutor de la Uniunea Europeană, iar Bruxellesul trebuie să intervină în situația de la București.

„Este statul de drept în mod fundamental în pericol în România? Aici, la începutul anilor 1990, post-comuniștii au numit sistemul lor autoritate o „democrație inventivă". Peste tot, de la Ankara la Budapesta, de la Varșovia la Washington, populismul rampant pune în pericol principii redutabile", scrie Janku.

„Proceduri de resuscitare sunt necesare. Europa nu poate, în niciun caz, să lase România să se descurce singură. Singura cale de a progresa sunt observația atentă și acțiuni eficiente".

Pe de altă parte, Financial Times publică pe blogul său un articol al lui Nick Kochan, jurnalist și autor britanic specializat în criminalitate financiară, în care scriitorul consideră că ordonanța de urgență a guvernului de la București este o măsură care ușurează felul în care autoritățile din România interacționează cu mai multe mari companii multinaționale.

„Adevărații beneficiari ai unei abordări liberale a corupției sunt multele corporații, neatinse de corupție, care sunt acum în procese și litigii cu guvernul României din cauza unor contracte cu statul și privatizări. În multe cazuri, lipsa transparenței în negociere și corupția au dus la dispute aprige între guvernul român și companii private," scrie Kochan.

El mai argumentează că România pare să piardă cele mai importante procese de arbitraj cu mari investitori.

„Investitorii internaționali își doresc ca guvernul României să adopte măsuri sistemice și radicale care să îmbunătățească practica și etica în legatură cu achizițiile publice și finanțarea partidelor politice. Lucrul de care puțini se îndoiesc este că piața internațională va avea un mai mare impact asupra profesionalismului și deontologiei decât un procuror local dur și controversat."


Agenția de presă Bloomberg a dedicat o pagină de răspunsuri și întrebări evenimentelor de la București.

„Este vorba despre încă o revoltă populară? Nu chiar. Populismul în România a venit din partea guvernului sub formă de reduceri de impozite și măriri de salarii care au cucerit alegătorii la alegerile de anul trecut. Triumful social-democraților la acest scrutin le-a dat curaj să testeze limitele puterii, la fel cum au făcut și administrațiile din Polonia și Ungaria. UE a tras semnale de alarmă cu privire la efectele asupra democrației în aceste locuri și este îngrijorată și de acțiunile guvernului în România."

Emily Tamkin scrie pe blogul revistei Foreign Policy că guvernul de la București rămâne ferm, deși Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că va ataca ordonanța la Curtea Constituțională.

„Ministrul Justiției Florin Iordache a spus că schimbările erau necesare pentru că legea trebuie să reflecte deciziile Curții Constituționale. Dar românii nu-l cred. Până la urmă, Liviu Dragnea, liderul partidului de guvernământ, este acuzat de o fraudă de aproximativ 25.800 de dolari, ceea ce nu mai este o infracțiune conform noului Cod Penal."



Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii