Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:57 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul ascensor fără cablu din lume (video)

ro

29 Nov, 2014 19:32 1792 Marime text
Primul ascensor fără cablu din lume, cu ajutorul căruia transportul clasic cu liftul se transformă într-un sistem de metrou vertical, a fost prezentat zilele trecute de compania ThyssenKrupp, după cum informează un comunicat de presă al firmei germane, relatează agerpres.ro.
 
Principala calitate a noului sistem, numit MULTI, constă în acea că permite funcționarea mai multor cabine de ascensor prin aceeași casă liftului. În acest fel, spațiul ocupat de lifturi se poate reduce foarte mult, capacitatea de transport poate spori și se realizează economii la consumul de energie.
 
Cabinele se autopropulsează și se deplasează pe linii instalate sub forma unui circuit. Sistemul a fost dezvoltat pentru clădiri de înălțime medie și mare, iar prima unitate va intra în probe în 2016.
 
Mai multe cabine funcționând în același canal și care se deplasează atât în plan vertical, cât și orizontal vor face posibilă realizarea de clădiri cu înălțimi și forme deosebite, menționează comunicatul, adăugând că, în acest fel, arhitecții și constructorii vor avea la posibilități pe care nu și le-au imaginat vreodată.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii