Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prof. dr. Fokion K. Vosniakos, președintele Asociației Balcanice de Mediu a încetat din viață

ro

17 Mar, 2016 15:33 1930 Marime text
Prof. dr. Fokion K. Vosniakos, președintele Asociației Balcanice de Mediu (B.EN.A.) și personalitate marcantă a comunității academice internaționale, a încetat neașteptat din viață în data de 16 martie 2016.
 
Prof. dr. Fokion Vosniakos și-a început cariera după absolvirea Facultății de Fizică a Universității „Aristotel“ din Salonic, în 1972. Au urmat apoi specializări în fizica nucleară la Universităţile Saskatchewan şi Manitoba din Canada (Master în Științe - 1978). Apoi, a devenit profesor invitat la Centrul de Cercetare EUROATOM a Comisiei Europene din Ispra, Italia, și profesor la Institutul Tehnologic „Alexander“ din Salonic în 1986. I-a fost conferit titlul de doctor de către Departamentul de Chimie al Universității din Ioannina, Grecia, în 2005, iar apoi a devenit coordonator știintific pentru programele de doctorat şi masterat în ştiinţe de mediu.

A deținut prerogative administrative şi ştiinţifice întreaga sa carieră academică în cadrul Institutului Tehnologic „Alexander“ din Salonic (ATEI): de la profesor asociat la începuturile carierei până la preşedinte al Comitetului de Mediu al ATEI (2010 - 2016).
Prof. dr. Fokion Vosniakos a deținut o serie de serie de poziții onorante, dintre care amintim doar câteva:

-   Membru al Comisiei pentru Dezvoltare a Uniunii Europene cu privire la Protocolul privind Impactul Radiologic al Accidentelor Nucleare;
-   Fondator şi editor de onoare al „Jurnalului de Protecţia Mediului şi Ecologie JEPE“, cotat ISI Thompson (începând cu 2007);
-   Co-editor al Buletinului de Mediu Fresenius (FEB) (2001 - 2016);
-   Vice-preşedinte al Asociaţiei Ştiinţifice de Protecţie a Mediului de la Marea Mediterană (MESAEP) 1988-2004;
-   Preşedinte al Consiliului Internaţional al Asociaţiei Balcanice de Mediu (1998 - 2016);
-   Reprezentantul Greciei pe probleme de mediu în cadrul Consiliului de Cooperare Economică al Mării Negre (2001-2003);
-   Director coordonator al Rețelei BENA-SUA (2011 - 2016).


De asemenea, activitatea sa publicistică a fost extrem de prodigioasă, având peste 160 de lucrări publicate în jurnale internaționale și 20 de cărți în domeniul fizicii nucleare și radioecologiei.
 
Prof. dr. Fokion Vosniakos a fost recompensat cu onoruri şi distincţii înalte de către numeroase instituţii academice internaţionale: membru de onoare al Consiliului Profesoral al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Universității Politehnice din Bucureşti - 2001;   Doctor Honoris Causa al Universității din Belgrad - 2001; Doctor în Filosofie al Universității de Ştiinţe Agricole (Bulgaria) - 2002; Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – 2007; Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“ Constanța - 2012.

Dar poate că una dintre cele mai impresionante realizări ale acestuia a fost înființarea Asociației Balcanice de Mediu (B.EN.A.), în a cărei componență au intrat specialiști și reprezentanți din toate țările balcanice și numai, acoperind o sferă geografică și profesională fără precedent.

Colaborarea fructuoasă între Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanța a început în anul 2002, odată cu înființarea Centrului de Formare și Pregătire Profesională în domeniul protecției mediului, care funcționează în sediul institutului nostru. Acest centru și-a început activitatea pe 15 ianuarie 2002. Programul a fost finanțat în perioada 2002-2003 de către Ministerul Afacerilor Externe al Greciei, prin Departamentul Internațional de Dezvoltare și Cooperare - HELLENIC AID, iar apoi o serie de sponsori privați au asigurat desfășurarea cursurilor gratuite. Centrul de pregătire a fost autorizat pentru organizarea de cursuri în „Domeniul ocupaţional: Protecţia mediului înconjurător“ în anul 2004, cu respectarea legislaţiei în vigoare. De la autorizare şi pană în prezent, s-au desfăşurat 32 serii de curs, peste 1.000 de absolvenţi primind certificate de absolvire cu dublă recunoaştere (Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice). Principalul obiectiv al Centrului de Formare și Pregătire Profesională în domeniul protecției mediului constă în realizarea de cursuri, adresate atât specialiștilor, cât și persoanelor aflate în șomaj, pentru a-și îmbunătăți cunoștințele, precum și statutul profesional privind un management de mediu modern.

De asemenea, prof. dr. Fokion Vosniakos a sprijinit 147 proiecte de cercetare şi 263 burse pentru tinerii oameni de ştiinţă din Bulgaria, Croaţia, Serbia şi România (dintre care 32 din cadrul institutului nostru).

 
Pentru întreaga sa activitate și, mai ales, pentru calitățile sale de om extraordinar și dedicat, îi vom păstra veșnic o amintire plină de respect și recunoștință. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii