Profesori de la Universitatea Ovidius, la Congresul Naţional de Istorie a Presei

19 Apr, 2013 18:01
ZIUA de Constanta
1401
Marime text
În perioada 18 – 20 aprilie 2013, Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Societatea Scriitorilor Militari, organizează cea de-a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei cu tema „Elita culturală şi presa”. Programul congresului este conceput sub forma secţiunilor de comunicări, urmate de dezbateri între specialişti din diverse domenii cu preocupări în domeniul istoriei presei (profesori universitari, cercetători, doctoranzi, ziarişti).
La acest congres, din partea Universității „Ovidius” din Constanța, sunt înscriși cu lucrări de interes regional și național conf.univ.dr. Aurelia Lăpuşan, lect.univ.dr. Raluca Petre, lect.dr. Tușa Enache, asist.univ.dr. Mariana Tocia, referent dr. Mădălina Lasca și drd. Adriana-Claudia Cîteia. Preşedintele de onoare al acestei ediţii a Congresului Naţional de Istorie a Presei este academicianul Eugen Simion.
În anul 2011, Congresului Naţional de Istorie a Presei a fost organizat și găzduit de Universitatea „Ovidius” din Constanța. Cu acest prilej, Consiliul Director al Asociaţiei Române de Istorie a Presei a instituit premiul „Nicolae Sever Cărpinişan". La ediția 2013 a Congresului, conf.univ.dr. Aurelia Lăpuşan, vicepreşedinte A.R.I.P., va oferi acest premiu Diei Radu, redactor la Revista „Formula AS”.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii