UPDATE-„Protestul Defăimării Sociale” din Constanţa a început! Manifestanţii vor protesta şi în faţa sediului PSD (galerie foto+video)
UPDATE-„Protestul Defăimării Sociale” din Constanţa a început! Manifestanţii vor protesta şi în faţa
10 Feb, 2016 19:59
ZIUA de Constanta
2243
Marime text
„Protestul Defăimării Sociale – Constanţa”, a fost anunţat pe Facebook. Oamenii urmau să se întâlnească astăzi, la Harta Mozaic, de la ora 19.00.
„Dat fiind timpul scurt, sunaţi prieteni, cunoştinţele, dă sms-uri ca să ne vedem mâine (n.r. astăzi) la protest. Apoi invită prietenii de pe facebook la eveniment”, scriau organizatorii.
Ei bine, ”Protestul defăimării sociale”, aşa cum l-au denumit protestatarii reuniți în această seară în fața hărții mozaic din Constanța a început cu jumătate de oră întârziere.
Manifestanții, aproximativ 30 la număr, protestează pașnic. Evenimentul se vrea a fi un protest faţă de acest proiect de lege.
Amintim că Legea defăimării, iniţiată de şeful PSD, Liviu Dragnea, a primit ieri girul deputaţilor jurişti. Dacă va primi votul final, cei care calomniază în spaţiul public, inclusiv în presă şi pe internet, riscă amenzi între o mie şi 30.000 de lei.
„Partidul-stat PSD vrea să blocheze declaraţiile incomode”, au strigat liberalii, care anunţă că vor vota împotriva legii.
Constănțenii prezenți în această seară la protest nu scandează niciun slogan întrucât, pentru a ilustra mai bine situația pe care ar putea-o crea inițiativa legislativă a lui Dragnea, ei și-au lipit gurile cu un scotch negru și cu o imagine a siglei PSD. Ei vor să se sincronizeze cu protestele de la Bucureşti şi de la Cluj.
Oamenii se îndreaptă acum spre sediul PSD pentru a protesta şi acolo.
Gripul de protestatari a început însă să se subţieze.

UPDATE, ora 20.10:
Protestatarii au oprit puţin contrariaţi în faţa fostului sediu PSD de pe bulevardul Mircea cel Bătrân. De aici stabilesc următorul traseu până la sediul PSD de la Trocadero. Vor merge pe Tomis până la Dacia şi apoi spre sediul PSD.Gripul de protestatari a început însă să se subţieze.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii