Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:44 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prozatorul, dramaturgul şi ziaristul Mircea Cavadia a murit

ro

27 May, 2015 21:30 1122 Marime text
 
Prozatorul, dramaturgul și ziaristul Mircea Cavadia, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România s-a stins, astăzi, din viață, potrivit România TV.

Mircea Cavadia s-a născut la data de 6 octombrie 1950, în comuna Voineasa, județul Vâlcea. A locuit la Brăila până în 1989, intrând de tânăr în lumea literară de acolo, crescând sub îndrumarea academicianului Fănuș Neagu, acesta fiindu-i mentor.

Mircea Cavadia a publicat curent proză în mai toate publicațiile literare din țară și a obținut peste 100 de premii la diverse festivaluri și concursuri de literatură, informează România TV.

În 1989 s-a mutat cu familia la Reșița, iar un an mai târziu, editura Cartea Românească din București, editura Uniunii Scriitorilor din România îi tipărește, după nouă ani de la depunerea manuscrisului, volumul de proză scurtă "Vulpea". Cartea este recenzată elogios în România Literară, Caiete Critice, Luceafărul, Literatorul și Meridianul Timișoara, de către personalități de vârf ale criticii românești: Eugen Simion, Andrei Grigor, Lucian Chișu, Adrian Dinu Rachieru.

În ultimii 20 de ani, Mircea Cavadia a tipărit 11 cărți de proză și teatru, majoritatea fiind recompensate cu premii naționale.

Uniunea Scriitorilor din România i-a conferit premiul pentru dramaturgie, în 2001, pentru volumul de teatru "Pământ de flori, trilogia tranziției", cuprinzând piesele: "Păsări fără cer", "În slujba poporului" și "Țara, viitor de aur are!"

Între anii 1993-2002, i s-a montat, pe scena Teatrului G.A. Petculescu din Reșița, trei piese de teatru și i s-a jucat o a patra piesă în Serbia.

În 2009, criticul Ionel Bota, tipărește la editura Marineasa din Timișoara, volumul de eseuri critice "Proza lui Mircea Cavadia", în care analizează cinci cărți, volumele de proză scurtă, 'Vulpea' și 'Șarpele gol' și romanele 'Alinierea planetelor', 'Privighetoarea arsă' și 'Gaura de vierme'.


Mircea Cavadia a fost prezent în multe antologii literale, dicționare și enciclopedii, membru și președinte de juriu la concursul de proză, epigrame și teatru. Are sub tipar volumul de proză scurtă "Zile de libertate".

Din anul 2010, Mircea Cavadia este Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin.



Sursa: România TV
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii