Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:48 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reacţiile politicienilor în dosarul Victor Ponta de la DNA

ro

05 Jun, 2015 14:31 1848 Marime text
 
Europarlamentarul Monica Macovei a recaţionat pe pagina de Facebook după ce Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală în dosarul lui Dan Şova.  
 
“Parlamentul trebuie să scape România de rușinea numită Victor Ponta. Victor Ponta este iresponsabil, își bate joc de români și de țară, refuzând să demisioneze. Nu există niciun motiv pentru ca parlamentarii să nu aprobe cererea DNA pentru începerea urmăririi penale a lui Victor Ponta pentru fapte comise în funcția de prim-ministru. Este vorba de 3 infracțiuni de conflict de interese. Parlamentul s-a opus de multe ori justiției, nu mai poate continua așa. Imediat după aprobarea Parlamentului, președintele Iohannis să aplice Constituția și să îl suspende din funcție”, spune Monica Macovei.
 
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, consideră că premierul Victor Ponta nu trebuie să plece din fruntea Guvernului, deoarece mandatul său este dat de voturile cetăţenilor români şi are o datorie faţă de ei. "Victor Ponta nu trebuie să plece din fruntea Guvernului, deoarece mandatul său este dat de voturile cetăţenilor României şi are o datorie faţă de fiecare cetăţean al ţării", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
 
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că Victor Ponta se bucură în continuare de susţinerea partidelor din coaliţie şi, personal, nu crede că se impune demisia premierului.
 
În schimb, la fel ca şi preşedintele Iohannis, PNL cere demisia lui Victor Ponta şi va vota la vedere în Parlament pentru începerea urmăririi penale, conform vicepreşedintelui PNL Raluca Turcan. "PNL cere azi demisia lui Victor Ponta! Victor Ponta a întins la maximum coarda respectului faţă de instituţiile statului şi a supremaţiei legii. A sfidat, a batjocorit, a pus mai presus de lege şi democraţie interesul partenerului său de afaceri, al clientelei politice. Victor Ponta şi-a îngropat nu numai viitorul politic, ci şi partidul", a precizat Turcan. "S-a băgat într-o complicitate pentru bani. L-a apărat pe Şova, pentru ca justiţia să nu ajungă la el. Nu mai e niciun dubiu că la noi corupţia stă la masa guvernului chiar în capul mesei", a mai arătat Turcan.
 
Deputatul Mate Andras, liderul Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, a declarat că nu ştie dacă premierul Victor Ponta, care a fost audiat la DNA şi este urmărit penal, ar fi vinovat sau nu, dar consideră că legislaţia românească este ambiguă şi prost făcută.
 
Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a declarat că PNL nu are informaţii despre "ce s-a întâmplat" la DNA, nu se pronunţă pe anchete în curs de desfăşurare şi că demersul moţiunii de cenzură nu are legătură cu DNA.
 
Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că este mai mult decât suspect că DNA l-a chemat pe Victor Ponta în ziua depunerii moţiunii de cenzură de către PNL şi afirmă că premierul nu a fost niciodată asociat la "Şova şi asociaţii" şi nu a avut relaţii juridice cu complexurile Turceni şi Rovinari.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii