Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:09 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revine criza economică în zona Euro?

ro

18 Oct, 2014 22:19 1391 Marime text
Prognoze economice slabe, burse în cădere liberă, şomaj în creştere. Europa se află în plină criză. Fără o strategie clară, viitorul zonei euro e serios periclitat, scriu jurnaliştii Deutsche Welle specializaţi în economie, preluaţi de capital.ro.
 
Mulţi economişti sunt de acord că pericolul care ameninţă existenţa zonei euro nu este nici pe departe depăşit. "Ne confruntăm cu o altă formă a crizei euro", spune analistul Robert Halver de la Baader Bank în discuţia cu DW. După criza datoriilor publice, în centrul discuţiilor a ajuns acum criza conjucturală.
 
În multe din statele membre ale selectului club euro, reformele asumate nu au fost puse în practică. "Doar reformele sunt în măsură să atragă investiţii importante, care să se regăsească în crearea unor locuri de muncă stabile", mai explică Halver. Analistul se teme că s-ar putea reveni la "perioada crizei datoriilor, în care se credea că economia s-ar putea stabiliza cu noi datorii". O variantă cât se poate de periculoasă.
 
Mai periculos decât falimentul Lehman
 
Economistul Max Otte din Worms este unul din puţinii economişti care au prevăzut deja în 2006 criza economică mondială. El crede că actualul declin economic ar putea deveni mult mai periculos decât ceea ce a urmat după falimentul din 2008 al băncii de investiţii din New York.
 
"În criza financiară din urmă cu şase ani a izbucnit panica. Atunci putea exploda întreg sistemul financiar mondial. Soluţia a fost tipărirea masivă de bani", spune Otte pentru DW. Reformele structurale planificate nu au mai avut loc, iar problemele fundamentale nu au mai fost abordate, cu atât mai puţin soluţionate".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii