Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezvăluire România liberă Cele 38 de minute în care Shhaideh a „rezolvat” moțiunea lui Dragnea. Cum au fost folosiți banii Guvernului în bătălia din PSD

ro

05 Jul, 2017 09:44 4701 Marime text
”România liberă” a obținut desfășurătorul ordinelor de ministru prin care au fost alocate fondurile pentru Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL 2) în data de 15 iunie. Dirijarea preferențială a unor fonduri destinate comunităților locale a înclinat balanța moțiunii de cenzură.
 
PNDL 2 a fost înființat la începutul acestui an chiar de către Guvernul Grindeanu, printr-o ordonanță de urgență, fiind vorba de alocarea a 30 de miliarde de lei pentru 9.500 de obiective de investiţii, dintre care 2.500 de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli şi 5.000 alte obiective. Pe hârtie, o intenție pozitivă, însă un raport anterior al Curții de Conturi avertiza că banii pentru PNDL 1 au fost cheltuiți discreționar, fără un control eficient. Vreme de cinci luni de zile, ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, care gestionează PNDL 2, a tergiversat aplicarea programului, după cum reiese chiar din acuzațiile fostului premier Sorin Grindeanu.
 
Însă, pe 15 iunie, după ce majoritatea miniștrilor  PSD, inclusiv Shhaideh, au anunțat că și-au dat demisiile  din Guvernul Grindea­nu, ministrul Dezvoltării a semnat câteva zeci de referate privind deblocarea unor fonduri din PNDL 2.

Alocări la foc automat 

Acestea au primit undă verde între orele 17.01 și 17.39, ministrul rămânând după program chiar într-o zi în care își dăduse demisia din Cabinetul Grin­deanu. Cele mai interesante alocări vizează județele fidele lui Liviu Dragnea sau cele ai căror lideri erau în cumpănă înaintea moțiunii de cenzură. Astfel, la 17.01 apare referatul de aprobare a fondurilor pentru județul Ialomița, condus de Marian Neacșu, unul dintre locotenenții lui Liviu Dragnea. La 17.08 a plecat un alt referat prin care se aprobau banii pentru județul Brăila, fieful lui Mihai Tudose, cel care avea să devină premier. Peste numai un minut, la 17.09 a fost rezolvat și ordinul pentru Buzău, județ condus de Marcel Ciolacu, promovat între timp vicepremier de către Liviu Dragnea. La 17.18 a fost servit și județul Dâmbovița, fieful baronului Adrian Țuțuianu. La 17.22 a venit rândul județului Olt, controlat de baronul Paul Stănescu. La 17.32 se aprobă și referatul pentru județul Teleorman, fieful șefului PSD, Liviu Dragnea.
 
În fine, la 17.39 este semnat și referatul pentru București, în condițiile în care primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a dovedit unul dintre cei mai înverșunați adversari ai lui Sorin Grindeanu.

Autor: Romulus Georgescu
Articolul integral poate fi citit pe romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii