Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:35 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rusia și Ucraina, în prag de război

ro

03 May, 2014 12:44 2272 Marime text
Rusia susţine că nu mai are influenţă asupra militanţilor proruşi din Ucraina. Declaraţia vine la numai o zi după incidentele sângeroase din Odesa, în care nu mai puţin de 40 de oameni şi-au pierdut viaţa. 31 de oameni au murit într-un incendiu izbucnit la Bursa de Mărfuri, iar alţii au fost ucişi în ciocnirile de stradă între miliţiile proruse şi susţinătorii regimului de la Kiev.

Haosul s-a extins de la Slaviansk, unde, ieri, armata ucraineană a iniţiat o ofensivă împotriva separatiştilor. Guvernul a precizat, în această dimineaţă, că nu va reduce presiunea indiferent de ce s-a întâmplat la Odesa.

Rusia "a pierdut influenţa" asupra militanţilor proruşi din Ucraina, afirmă Kremlinul, subliniind că organizarea scrutinului prezidenţial ar fi "absurdă" date fiind violenţele actuale, informează MEDIAFAX, citând AFP.

"Organizarea alegerilor prezidenţiale pe 25 mai ar fi absurdă, în contextul intensificării violenţelor", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

"Rusia nu ştie ce poziţie să aibă faţă de situaţia din Ucraina. Moscova a pierdut influenţa asupra comunităţilor rusofone din Ucraina şi nu mai poate convinge militanţii să predea armele", a subliniat Peskov, acuzând Kievul şi Occidentul că susţin violenţele din Ucraina.

"Kievul şi susţinătorii occidentali provoacă vărsarea de sânge şi poartă responsabilitatea directă", a insistat oficialul rus.,
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii