S-a stins un ilustru magistrat. Fost senator PNȚ-CD. Secretar al Colegiului CNSAS. Contestatarul lui Ion Iliescu

08 Nov, 2016 06:47
ZIUA de Constanta
3879
Marime text
Profesorul univ. dr. Corneliu Turianu s-a săvârșit după o lungă suferință, scrie pe pagina sa de Facebook jurnalistul Victor Roncea.
În urmă cu o lună s-a simțit rău și a fost dus de la biroul său de la CNSAS direct la spital, schimbând spital după spital până astăzi (NR-ieri, luni) dimineață, cand a plecat de la Elias la Universitatea de Drept din Ceruri.
Încă din anii '90 s-a remarcat public ca un mare luptător pentru dreptate. Este judecătorul care a eliberat toți încarcerații ilegal de la Mineriada din timpul lui Iliescu, țărănistul care a avertizat primul asupra necesității unei Legi a Pământului prin care sa fie interzisă vânzarea acestuia către străini, magistratul care a rejudecat Procesul Ceaușescu.
A fost membrul și secretarul Colegiului CNSAS care a știut să deconspire cei mai perfizi colaboratori ai Securității.
Corneliu Turianu (n. 20 august 1940, Negreni, județul Olt) a fost senator în legislatura 1996-2000, din partea PNȚCD, partid din care a demisionat în februarie 2000.
Pe plan profesional-științific, cea mai mare parte a activității a dedicat-o magistraturii.
Timp de 30 de ani (1966-1996) a îndeplinit funcția de judecător, parcurgând toate nivelele ierarhiei judecătorești – de la judecător stagiar, vicepreședinte al Judecătoriei sector 8, președinte de secție și apoi președinte al Tribunalului Municipiului București – până la înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție.
În paralel cu activitatea de judecător la instanțele judecătorești bucureștene, de toate gradele și specializările (secția penală, civilă, comercială), a desfășurat o susținută activitate științifică (a elaborat începând din 1973 până în prezent 82 de cărți de specialitate - monografii, cursuri universitare, cărți de practică judiciară - și peste 200 de studii și articole de specialitate), didactică (profesor - în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și
Perfecționarea Magistraților, catedrei de drept civil a Universității Hyperion, Academiei de Studii Economice, Universitatii Spiru Haret și, în prezent, a Universității Ecologice - și conducător de doctorat - Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza) și publicistică, care este rodul experienței acumulate în cei 30 de ani de practician al dreptului.
Cea mai controversată lucrare a sa este Reeducarea prin muncă, volum publicat în 1984. Pe 3 aprilie 2006 această carte a fost prezentată de Mircea Dinescu protestatarilor adunați în fața sediului CNSAS, ca urmare a alegerii lui Cornelui Turianu în funcția de președinte CNSAS. Această alegere s-a produs cu voturile PD, PSD și PRM, în ciuda înțelegerii reprezentanților coaliției de guvernare de a-l sprijini pe Constantin Ticu Dumitrescu.
În 1994, judecătorul Corneliu Turianu, președinte al Tribunalului Municipiului București, a fost demis de ministrul Justiției din acea vreme, Petre Ninosu, pentru că a emis o hotărâre prin care i se interzicea lui Ion Iliescu să candideze pentru a treia oară la alegerile prezidențiale din 1996.
Iliescu fusese deja ales președinte în 1990 și 1992, iar legea, valabiliă și astăzi, spune că nimeni nu poate să ocupe postul de președinte al României mai mult de două mandate.
Demiterea lui Turianu a declanșat un scandal internațional, la București fiind trimiși doi raportori ai Consiliului European, Friedrich Konig și Gunnar Jansson. Ministrul care i-a succedat în funcție lui Petre Ninosu, Gavrilă Iosif Chiuzbaian, a ținut să declare că el s-a împotrivit abuzului comis împotriva lui Turianu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Zăgan Vichente 08 Nov, 2016 17:39 Cu domnul Judecător Turianu am colaborat f.mult când eram amândoi membri ai partidului PNTCD. Ne întâlneam cu regularitate la conferinţele de presă dela Radio de unde dese ori mă lua cu maşina căci era senator şi mă conducea fie la sediu central fie acasă.Dânsul era un adept a aplicării corecte a legii 10 cu restituirtea propietăţilor confiscate de comunişti-Era o valoare juridică de excepţie.DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCĂ IN VECI.