S-au stabilit remunerațiile directorului general, al vicepreședinților și membrilor CA din RCS&RDS
S-au stabilit remunerațiile directorului general, al vicepreședinților și membrilor CA din RCS&RDS
22 Jun, 2016 02:18
ZIUA de Constanta
1620
Marime text
În urmă cu câteva zile Societatea RCS&RDS a publicat, în Monitorul Oficial al României, hotărârea adunării generale ordinare a acționarilor din data de 24 mai anul curent.
După dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi, au fost adoptate, cu unanimitate de voturi, situațiiile financiare ale societății aferente exercițiului financiar al anului 2015, ocazie cu care nu s-a putut fixa dividendul aferent, întrucât compania nu a înregistrat profit.
A fost aprobată amânarea discuțiilor cu privire la revocarea/alegerea/realegerea unor membri ai consiliului de administrație și stabilirea duratei mandatului acestora în cadrul AGA.
Totodată a fost aprobată numirea auditorului financiar, dar și remunerațiile membrilor consiliului de administrație pentru exercițiul financiar în curs, după cum urmează: 20.000 de lei pentru președintele CA și director general, Bulgac Serghei, precum și pentru vicepreședintele CA, Bendei Ioan.
Pentru vicepreședintele CA Popoviciu Valentin și pentru membrii CA Dinei Mihai și Ciobotaru Bogdan remunerația netă lunară s-a stabilit a fi de 15.000 de lei.
A mai fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2016, pierderea stabilită potrivit situațiilor financiare, și descărcarea de gestiune a Consiliului de Administrație pe anul 2015.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii