Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:47 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se împlinesc 19 ani de când primul român a urcat pe Everest

ro

17 May, 2014 10:17 3355 Marime text
Constantin Lăcătuşu porneşte spre Everest, în 1995, pe un traseu în premieră mondială, prin Tibet, pe faţa nord-estică. Lăcătuşu făcea parte din echipa condusă de Russell Brice, formată din mai mulţi alpinişti din România, Noua Zeelandă, Franţa, Canada, Finlanda şi Nepal. Dintre aceştia, doar Lăcătuşu ajunge la 8.100 de metri şi atinge vârful, la 17 mai 1995, o zi pe care nu o va uita niciodată.
Constantin Lăcătuşu, originar din Piatra Neamţ, este alpinist, geolog şi cameraman. Pentru Lăcătuşu excelenţa reprezintă un stil de viaţă. Potrivit Wikipedia, este singurul român care a cucerit cele mai înalte vârfuri din toate continentele.
Pe parcursul vieţii a primit numeroase premii şi distincţii. În 1994 i-a fost decernat „Trofeul Fair-Play” din partea Comitetului Olimpic Român pentru o acţiune de salvare din Everest, iar în 1999 a fost desemnat  „Cel mai bun sportiv al anului”, alături de Gabriela Szabo. Pentru filmele sale documentare „Regina Everestului”, „Alaska” şi „Ţara Şerpaşilor” a obţinut premiile ATPR în 1996, 1998 şi 1999. În prezent, organizează cluburi de alpinism şi este membru al mai multor fundaţii de profil.

Sursa foto: www.arq.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii