Secundul Farului „Mai avem șanse teoretice la play-off”
Secundul Farului: „Mai avem șanse teoretice la play-off”
15 Mar, 2014 15:07
ZIUA de Constanta
2245
Marime text
Antrenorul secund al FC Farul, Narcis Mohora, a declarat că, în urma egalului cu Unirea Slobozia, echipa constănțeană mai are doar șanse teoretice de a se califica în play-off-ul Ligii a 2-a. „Cu această echipă formată în majoritate din jucători tineri, neconsacrați, am făcut totuși un joc bun cu echipa de pe locul trei. Am condus ostilitățile. Nu ni s-a dat însă un penalty clar și am înțeles că la golul oaspeților a fost ofsaid. Păcat de efortul băieților. La Brăila, am fost egalați în prelungiri dintr-un 11 m care nu a fost, iar la Iași am fost penalizați cu o nouă lovitură de pedeapsă inventată. Nouă în schimb, când avem penalty-uri, nu ni se dau. Asta e valoarea arbitrilor trimiși să conducă meciurile Farului. Mai avem șanse teoretice la play-off. Vom pregăti bine meciul cu Rapidul, iar apoi și partidele pe care le mai avem de jucat și promitem să obținem rezultate bune”, a spus Mohora.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii