Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi-a prezis propria moarte Nostradamus ar fi împlinit, azi, 510 ani. Iată câteva din profeţiile sale care s-au şi împlinit

ro

14 Dec, 2013 01:20 6810 Marime text
Pe numele său real Michel de Nostredame, Nostradamus (născut la 14 decembrie, 1503 – decedat 2 iulie, 1566), a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez.
Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor al tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume.
Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit.
 
Născut în St. Rémy, locul primei comunități cabalistice din Franța, Michel de Nostradam a fost un adept al acestei științe, aceasta ajutându-l în misiunea sa profetică. În același timp, toată viața sa, a fost în aparență un creștin convins, fapt pentru care a și fost acceptat la Universitatea din Avignon. Mai târziu a dorit să studieze medicina, fiind acceptat de venerabila Universitate din Montpellier. Dar studiile sale au fost întrerupte brusc, când ciuma bubonică s-a abătut asupra sudului Franței, în 1525. În timp ce mulți medici au părăsit speriați regiunea, Michel călătorea curajos dintr-un loc în altul pentru a îngriji victimele bolii extrem de contagioase. Nostradamus a reușit să se impună pe un teritoriu necunoscut după ce a preparat o pulbere purificatoare care i-a făcut numele cunoscut. Totuși, aproape că i s-a refuzat acordarea titlului, la absolvire, patru ani mai târziu, poate din cauza acuzațiilor aduse de colegii invidioși. Dar a fost pus în drepturi datorită recunoștinței țăranilor și respectului celorlalți studenți.
Începerea revelațiilor
La început, și-a făcut cunoscute prezicerile printr-o serie de cărțulii modeste pe care a început să le publice din 1550. Dar treptat și-a pierdut total interesul pentru urmărirea condițiilor meteorologice și a fazelor lunii.
Individul scund și vioi, cu barba lungă și deasă, este considerat o ciudățenie la somptuoasa Curte renascentistă a regelui Henric al II-lea al Franței. Cunoscut ca fiul unor evrei convertiți, pasionat de astrologie și de alte științe oculte, Nostradamus a fost invitat la Paris în 1556 mai mult pentru amuzament.
Dar profețiile sale despre rege îi vor aduce faima internațională. Una dintre acestea părea adevărată, dar fără de îndoială ridicolă, sugerând că un bărbat chior va deveni curând rege. O alta, în mod caracteristic criptică, interpretabilă: Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cușca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică.
La 1 iulie 1559, pe când regele participa la un turnir, accidental, lancea prietenului său, care îi era adversar în competiție, a străpuns coiful regal de aur și a pătruns în ochi. Făptașul îngrozit, contele de Montgomery, era mai tânăr decât suveranul; o așchie din arma ruptă i-a provocat acestuia o a doua rană, iar regele a îndurat dureri cumplite timp de zece zile, după care a murit. În tot acel timp el avea să fie și să rămână singurul suveran al Franței cu un singur ochi.
Pe fontul tulburărilor interne, în Franța mulți, asemenea reginei Caterina de Medici, nu simțeau nevoia ca istoria să confirme spusele medicului. Prezicerea acestuia despre moartea soțului ei a fost suficientă. Fără îndoială, ei i se datorează numirea lui ca medic curant al fiului acesteia, Carol al IX-lea.
Potrivit unei povestiri cunoscute, Nostradamus a chemat odată un înger, numit Anael, și i-a cerut să îi dezvăluie într-o oglindă magică soarta copiilor reginei. Oglinda i-a arătat pe cei trei fii domnind pe rând pentru scurtă vreme, în timp ce ginerele ei aflat în dizgraţie, Henric de Navarra, ar fi urmat să domnească 23 de ani. Speriată, regina a cerut să fie oprit acel spectacol neplăcut. De fapt, probabil că Nostradamus a vizitat-o la Curte doar pentru a face horoscopul atât pentru ea, cât și pentru copii ei. Este foarte probabil ca Nostradamus să fi fost suficient de abil să își dezvăluie viziunile neplăcute în expresii ambigue, având în vedere că monarhii absoluți indiferent cât de amabili se arătau la început față de clarvăzători erau renumiți pentru pedepsirea mesagerilor din cauza mesajului lor. Cuvintele lui Nostradamus au fost amintite cu admirație. Opunându-se impecabil magicenilor și vrăjitorilor, conducătorii Bisericii Romano-Catolice ar fi vrut să-l ardă pe rug pe acest profet periculos de exact. Țăranii, crezând că prezicerea a fost de fapt un blestem, l-au fi ars în efigie. Numai datorită protecției reginei văduve, Caterina de Medici, a scăpat de execuție.
De neînţeles
Aflată în pragul unui război civil, Franța a oferit un teren propice profețiilor sumbre și criptice ale lui Nostradamus, publicate în 1555 primele 100 din cele aproape 2000 pe care le va publica până în 1557. Aceste Centurii s-au bucurat imediat de succes și l-au introdus pe autor la Curte.
Recunoscând că în mod conștient a ales o exprimare criptică, Nostradamus scria într-un limbaj obscur, pornind de la franceza contemporană lui, dar presărată cu expresii și cuvinte din italiană, greacă, spaniolă, ebraică și latină.

Fiecare prezicere constă din patru versuri, un catren, dar niciunul nu aduce a poezie. Vizionarul susținea că acest stil îl proteja de pedeapsa celor puternici, care nu păreau să fie întotdeauna încântați de ceea ce le prezicea. Dar alți observatori mai sceptici sunt de părere că stilul vag este adoptat în mod conștient pentru a lăsa scrierile deschise interpretărilor. În consecință, există probabil aproape 400 de interpretări diferite ale Centuriilor, fiecare încercând să dezvăluie secretele profeților, care continuă până în anul 3797. "Scrierile mele vor fi mai bine înțelese de cei ce vor veni după moartea mea", scria clarvăzătorul.
Timp de 3 ani, Nostradamus a scris peste 900 de catrene și centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevestește despre viitorul lumii, 70% din ele fiind împlinite până în prezent. Prevestește despre domnia lui Napoleon, despre Al doilea război mondial, despre ascesiunea lui Hitler, despre asasinarea Președintelui american John F. Kennedy, despre aselenizare. Într-un catren Nostradamus ne vorbește despre “cerul în flăcări”, “noul oraș”, “trăznet uriaș” și “doi frați răpuși”. Mulți care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001.
El mai relatează că va fi și cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menționând și venirea antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede că cel de-al Treilea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.
În catrenele sale folosește noțiuni, și denumiri folosite des în prezent, dar care nu existau la vremea respectivă. De exemplu, citind în Centurii numele de Italia, pentru noi nu ar fi nimic ciudat, dar regatul Italiei ia ființă mult mai târziu. După V. Ionescu, chiar și despre România spune ceva, în termeni istoric inexistenți atunci.
După unii cercetători, Nostradamus şi-a prezis chiar propria moarte: Lângă bancă şi pat voi fi găsit mort. După ce într-o seară a anunţat că nu va supravieţui nopţii următoare, s-a stins într-un acces de gută şi a fost găsit mort a doua dimineaţă în dormitor, lângă masa de lucru.
Sursa text si foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nostradamus
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • de caderea lui ponta victor si inchiderea lui la jilava nu a zis nimic? 14 Dec, 2013 09:40 de mafiotii de la noi ce a prezis?