Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferul care a omorât cinci persoane într-o stație a fost reținut pentru 24 de ore

ro

14 Apr, 2016 23:32 1532 Marime text
 
Șoferul care în 4 aprilie a intrat cu mașina într-un grup de persoane, aflate într-o stație de autobuz din municipiul Brăila, a fost pus astăzi oficial sub acuzație și reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, pentru ucidere din culpă, potrivit IPJ Brăila. Având în vedere că nu se poate deplasa, fiind internat la Spitalul Județean de Urgență Brăila, în urma accidentului pe care l-a provocat, Marius Negoiță, în vârstă de 27 de ani, a fost audiat pe patul de spital. Negoiță va fi prezentat mâine instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
 
Potrivit rezultatelor probelor venite de la Institutul de Medicină Legală Iași, autorul accidentului nu a consumat droguri în ziua producerii accidentului. Rezultatele expertizei toxicologice efectuate de IML Iași infirmă astfel analizele preliminare făcute în ziua accidentului, la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila, care arătau că șoferul consumase droguri. Potrivit specialiștilor, există posibilitatea ca aparatele să fi fost păcălite de faptul că șoferul lua medicamente pentru epilepsie, o boală pe care o ascundea de zece ani.
 
Negoiță i-a ascuns medicului de familie că ar avea această boală, dar și atunci când s-a angajat, în august 2015, ca agent de securitate, completând o declarație pe proprie răspundere că nu suferă de nicio boală. Potrivit informațiilor furnizate de administratorul firmei, Mihai Ilaș, actele sale medicale din momentul angajării "au fost în regulă", iar pe perioada cât a fost angajat a fost "liniștit, și-a văzut de treabă și nu a creat probleme".
 
Anchetatorii care se ocupă de acest caz au solicitat documente de la medicul de familie al tânărului, deoarece poliția nu avea informații că Negoiță suferea de epilepsie. Marius Negoiță are permis de conducere de șapte ani, în urmă cu doi ani s-a căsătorit și de o lună este tatăl unui băiețel.
 
Amintim că în acel teribil accident, cinci oameni au murit și alți doi au fost răniți. Persoanele care și-au pierdut viața în accidentul de luni dimineață, de la Brăila, sunt patru femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 37 și 41 de ani. Conform unui comunicat remis de Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii