SPIT, în control la societăţile care au contract de închiriere cu farmaciile

19 May, 2014 19:16
ZIUA de Constanta
1827
Marime text
Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa (SPIT) a demarat, începând din această lună, campanie de verificare pe teren a agenţilor economici care au contract de închiriere cu farmaciile.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul campaniei, inspectorii fiscali verifică respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte obligaţia declarării în termen de 30 de zile a lucrărilor de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere a unei clădiri existente precum şi achitarea corectă a impozitului datorat.
Pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare, inspectorii fiscali vor aplica sancţiuni contravenţionale, vor recalcula şi impune retroactiv impozitul pe clădiri cu majorările aferente.
Conform SPIT, constituie contravenţie următoarele fapte: a) depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere, se sancţionează cu amendă de la 280 lei la 1.116 lei; b) nedepunerea declaraţiilor de impunere, nerespectarea prevederilor referitoare la înstrăinarea, înregistrarea/radierea clădirilor, precum şi la comunicarea actelor translative ale dreptului de proprietate şi refuzul de a furniza informaţii sau documente în vederea clarificării şi stabilirii reale a situuaţiei fiscale a contribuabililor, precum şi depăşirea termenului de 15 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, se sancţionează cu cu amendă de la 1.116 lei la 2.784 lei.
SPIT comunică că în condiţiile în care lucrările sunt efectuate de către locatar, din punct de vedere fiscal, locatarul are obligaţia de a comunica proprietarului valoarea lucrărilor executate, pentru respectarea termenului de depunere a declaraţiei fiscale.
Formularul privind „Declaraţia fiscală/Decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri" poate fi descărcat de pe site-ul www.spit-ct.ro, secţiunea “Persoane juridice” – „Documente declarare”.
Sursă foto: www.undercups.com

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii