Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:33 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Astăzi este ziua actriţei Angelina Jolie (galerie foto)

ro

04 Jun, 2014 09:18 5079 Marime text
Angelina Jolie, una dintre cele mai frumoase femei din lume şi soţia actorului Brad Pitt, a împlinit astăzi 39 de ani. Angelina Jolie Voight, pe numele ei adevărat, a debutat pe micile ecrane încă din copilărie, alături de tatăl ei, în filmul „Lookin’n to Get Out”. La vârsta de 21 de ani, Angelina s-a căsătorit cu Johnny Lee Miller, iar cariera ei a luat avânt odată cu rolul din „Hackers”. Patru ani mai târziu, datorită rolului interpretat în „Girl, Interrupted”, a obţinut un Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar. Printre filmele cele mai importante se numără „Lara Croft: Tomb Raider”, „Original Sin”, „Mr. & Mrs. Smith”, „The Changeling”.
În anul 2013, actriţa a suferit o operaţie de dublă masectomie, după ce a descoperit că este purtătoarea unei gene care o face să prezinte un risc de 87 la sută de a dezvolta cancer mamar. Angelina mărturisea, într-un editorial publicat în ziarul The New York Times, că „mama mea s-a luptat cu cancerul timp de aproape zece ani şi a murit la 56 de ani. A rezistat destul ca să îşi cunoască primul nepot şi să îl ţină în braţe. Dar restul copiilor mei nu vor avea şansa de a o cunoaşte şi de a afla ce fiinţă plină de graţie era. (...) Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile cât se poate de mult”.
În prezent, Angelina Jolie susţine numeroase cauze umanitare şi este Ambasadorul Bunăvoinţei, în engleză Goodwill Ambassador. Este căsătorită cu actorul Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare de la „Mr. & Mrs. Smith”, unde au interpretat un cuplu de asasini profesionişti. Cei doi au şase copii, trei biologici şi trei adoptaţi, urmând să mai adopte încă o fetiţă.

Sursa foto: pximages.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii