Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:21 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sublocotenenți, frați gemeni, camarazi de arme. Din Afganistan, în Piaţa Ovidiu (video)

ro

21 Mar, 2017 12:10 4239 Marime text
În Piaţa Ovidiu, astăzi, se desfăşoară ceremonia de repatriere din teatrul de operaţii din Afganistan a Batalionului 341 Infanterie „Constanţa”, care a participat la misiunea Nato Resolute Support.
 
Pentru prima dată, printre militarii plecaţi în Afganistan s-au aflat şi doi fraţi gemeni. Sublocotenenţii Mihai Dorin şi Nicolae Teodor Căpîlnean au 25 de ani, au fost la prima misiune, ca militari, sunt prieteni, fraţi şi camarazi de arme.
 
Au urmat împreună Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul“ de la Alba Iulia şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu. După absolvirea cursurilor, şi-au dorit iniţial să lucreze în Ardeal, ei fiind din Blaj, însă nu au mai fost locuri pentru amândoi. Aşa au ajuns să lucreze la Batalionul 341 Infanterie Topraisar, pentru a fi împreună. În misiune, au stat în aceeaşi cameră.
 
Amintim că de ziua lor li s-a pregătit o surpriză ce a constat şi în diplome aniversare. „La mulți ani fraților gemeni din Afganistan!”, era urarea afişată pe pagina de Facebook a MApN.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii