Succes al cercetătorilor americani S-au născut primii căței concepuți în eprubetă! (video)
Succes al cercetătorilor americani: S-au născut primii căței concepuți în eprubetă! (video)
15 Dec, 2015 08:39
ZIUA de Constanta
1804
Marime text



Reușita cercetătorilor americani deschide posibilitatea conservării unor rase canine aflate pe cale de dispariție. Această procedură revoluționară, în cazul animalelor, este descrisă pe larg într-un articol publicat, în 9 decembrie, în revista științifică Public Library of Science One, şi prezentată la ştirile de dimineaţă ale CBS News.
„Cei şapte căţeluşi, care s-au născut în iulie, reprezintă un amestec de rase (beagle, labrador şi cocker) şi sunt cu toții într-o stare de sănătate perfectă”, a precizat Alex Travis, profesor de biologie a reproducerii la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii Cornell din Statele Unite, coordonatorul acestui studiu. În total, 19 embrioni fecundați în laborator au fost transferați în uterul unei cățelușe.
Dificultatea acestei proceduri se explică prin faptul că aceste patrupede au cicluri de reproducere diferite faţă de cele ale altor mamifere, fapt care face dificilă fecundarea ovocitelor. Grație tehnicii dezvoltate pentru a surmonta aceste dificultăți, cercetătorii americani spun că au reușit să obțină o rată de succes a fecundării în vitro de 80-90%. De asemenea, congelarea embrionilor a fost un alt obstacol pentru cercetători, pe care aceștia au reușit să-l depășească din 2013.
Tehnica fertilizării in vitro este utilizată la oameni începând din anii 1970, primul bebeluș uman conceput în eprubetă fiind născut în 1978, în Marea Britanie, țară în care a fost inventată această tehnică revoluționară.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii