Tinerii dezavantajați se vor putea angaja în instituțiile publice locale. Ce spune Guvernul
Tinerii dezavantajați se vor putea angaja în instituțiile publice locale. Ce spune Guvernul
10 Jan, 2018 14:55
ZIUA de Constanta
1473
Marime text

Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreţinere.
Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară.
Măsura, inițiată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, este prevăzută într-un proiect de lege aprobat, astăzi, de Guvern, în contextul în care integrarea tinerilor dezvantajați pe piața muncii depinde în mod fundamental de existența unor locuri de muncă adecvate necesităților lor.
Este vorba despre un program de tip "Pasarela", prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi "abilităţi transferabile" în joburile din sectorul privat, o măsură prevăzută în Programul de Guvernare, la secțiunea ”Șanse reale pentru tineri”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii