Trafic îngreunat, din cauza cauza ceții dense, pe mai multe artere importante. Ce spun oamenii legii (video)
Trafic îngreunat, din cauza cauza ceții dense, pe mai multe artere importante. Ce spun oamenii legii (video)
19 Dec, 2016 09:29
ZIUA de Constanta
2268
Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că din cauza ceții dense, pe mai multe artere importante se circulă îngreunat.Fenomenul este prezent pe autostrăzile A1 Bucureşti — Piteşti (vizibilitate redusă sub 100 de metri pe tronsonul kilometric 49 — 73), A2 București — Constanța (vizibilitate redusă sub 100 de metri pe toată lungimea autostrăzii) si A3 București — Ploiești (vizibilitate redusă, pe alocuri, sub 50 de metri pe tronsonul kilometric 14 — 31, pe raza județului Ilfov).
De asemenea, este semnalată ceată densă în județul Ialomița, pe DN2, DN2A și DN21 (porțiuni cu vizibilitate redusă sub 50 de metri), în județul Giurgiu, pe DN5 și DN6 (vizibilitate redusă, pe alocuri, la aproximativ 100 de metri) și în județul Călărași (porțiuni cu vizibilitate redusă și sub 20 de metri pe DN3, DN4 și DN41).
Pentru a nu fi implicați în accidente rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu viteză adaptată în funcție de vizibilitate, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să nu se angajeze în depășiri riscante și să folosească luminile de întâlnire (împreună cu cele de ceață, dacă vizibilitatea scade semnificativ).
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii