Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Traian Băsescu a "urecheat" Guvernul în CSAT pentru lipsa bugetului pe 2015

ro

25 Nov, 2014 18:00 2193 Marime text
Propunerile de buget pentru anul 2015 ale instituţiilor care activează în domeniul securităţii statului nu au fost avizate în şedinţa de azi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Este vorba despre MAI, MApN, SRI, SIE, SPP, STS etc.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut o nouă şedinţă CSAT după ce Guvernul României va creiona un buget pentru anul viitor.

“Membrii Consiliului au analizat şi aprobat orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu. S-a apreciat că scenariile privind implicarea ţării noastre în proiecte de infrastructură energetică trebuie să aibă în vedere, dincolo de raţiuni comerciale, dimensiunea strategică şi contribuţia la asigurarea securităţii energetice naţionale şi regionale. Cu acest prilej preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a solicitat Guvernului României să gândească şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazul natural din Marea Neagră să asigure în principal necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova, iar surplusul să fie utilizat pentru export.
 
Cu privire la participarea Armatei României la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, în anul 2015, membrii Consiliului au analizat solicitările NATO referitoare la suplimentarea forţelor şi mijloacelor româneşti destinate să participe în acest teatru de operaţii.  Consiliul a aprobat suplimentarea forţelor şi mijloacelor Armatei României, în anul 2015, cu până la 450 de militari, stabilindu-se pentru această misiune un plafon maxim de 650 de militari.
 
Referitor la Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2015, Consiliul a aprobat ca Armata României să disloce la astfel de misiuni şi operaţii un număr de 895 de militari. Comparativ cu anul 2014, numărul acestor forţe este diminuat cu 416 de militari. În ceea ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne, forţele care vor participa la misiuni sub egida NATO, UE, OSCE şi ONU vor fi de 1.183 de militari şi poliţişti. Faţă de anul 2014, numărul acestora este mai mare cu 392 de cadre.
 
Efortul principal va fi reprezentat de participarea cu forţe şi mijloace la misiunea NATO din Afganistan - Resolute Support Mission (RSM), concomitent cu menţinerea participării la operaţiile NATO KFOR şi UE ALTHEA din teatrul de operaţii din Balcani.
 
În ceea ce priveşte evaluarea consecinţelor crizei din Ucraina, membrii Consiliului au concluzionat că aceasta afectează domenii de interes strategic ale României, precum securitatea maritimă şi aeriană, economică, ameninţări asimetrice, dar şi dimensiunea politică a relaţiilor României cu statele din regiune, pe de o parte, şi cu Rusia, pe de alta. Totodată, membrii Consiliului au concluzionat că, pentru România, devin prioritare atât consolidarea mijloacelor proprii de apărare, cât şi a celor de politică externă (creşterea eficienţei raporturilor cu statele UE/NATO, susţinerea parcursului european al Republicii Moldova şi crearea unui cadru propice pentru consolidarea dialogului cu Kiev).
 
În ceea ce priveşte propunerile de buget pe anul 2015 ale MApN, MAI, SRI, SIE, SPP şi STS, membrii Consiliului au decis ca avizarea acestora să se facă după ce Guvernul va avea o imagine clară a resurselor pe care le are la dispoziţie”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.


Sursa foto: arhivă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii