Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traseul armelor către Hezbollah - de la Craiova la Constanţa

ro

11 Apr, 2013 14:46 1093 Marime text
Gruparea de libanezi şi romani suspectată de pregătirea unor acţiuni teroriste de la Craiova era monitorizată de peste un an de SRI. Membrii reţelei urmau să formeze celula teroristă la Craiova prin aducerea altor cetateni libanezi.

Medicul libanez, cu rezidențiat terminat la Craiova, a fost reținut aseară, într-un dosar de trafic de armament. Soția unui jandarm de la Gruparea Mobilă Craiova, implicată și ea în această rețea, nu are voie să părăsescă localitatea, iar alte două persoane vor fi anchetate în libertate.

Ieri procurorii DIICOT au percheziționat locuințele unor cetățeni români și libanezi suspectați ca vindeau arme către facțiuni paramilitare Hezbolah din Liban, Palestina și Siria. Libanezul Hussein Kassem Ghzayel (34 de ani), medic ginecolog, a fost reţinut aseară pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Craiova. El este suspectat de tentativă de acte de terorism, alaturi de alti trei romani, printre care şi soţia unui jandarm de la Craiova.

Cei patru cetăţeni români şi libanezi au fost ridicaţi, ieri-dimineaţă, din Bănie, în urma unor descinderi făcute de ofiţerii BCCO Craiova.  Principalul suspect, Hussein Kassem Ghzayel, de 34 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în arestul IPJ Dolj. Curtea de Apel Craiova judecă la această oră propunerea procurorilor de arest preventiv.  Ofiţerii BCCO Craiova, sprijiniţi de luptătorii de la Intervenție Rapidă şi coordonaţi de un procuror al DIICOT, au efectuat şase percheziţii la domiciliile altor membri suspectati că fac parte dintr-o grupare coordonata de medicul libanez.

Anchetatorii au descoperit dupa o monitorizare de mai bine de un an  că Hussein Kassem Ghzaye ar fi încercat să livreze arme unor grupări Hezbolah. Acesta şi complicii săi, toţi din Craiova, ar fi intenţionat să trimită transporturile în zone militare fierbinţi din Liban, Palestina şi Siria.

Reţeaua s-ar fi ocupat şi cu traficul de persoane, mai mulţi libanezi fiind aduşi la Craiova şi inscrişi la Facultatea de Medicină. Anchetatorii mai spun că libanezul Hussein s-a inrolat in gruparea paramilitară Hezbolah şi a participat la mai multe misiuni de luptă, în urma cărora a fost rănit. Asta se intâmpla când avea vârsta de 16 ani. Ulterior a ajuns in Romania şi s-a inscris la Medicină, devenind rezident  la ginecologie.

Fast-food şi haine second hand de paravan

Sub paravanul unei afaceri, un fast-food, în centrul Craiovei, apoi un magazin de haine second hand, anchetatorii cred că libanbeyulse ocupa  de fapt cu traficul de arme. Ginecologul a continuat să își „ascundă” „bunele intenții" vâzându-şi liniştit de meseria de ginecolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, şi, vânzân hainele second hand intr-un magazinaş situat pe strada România Muncitoare. In urma cu câşiva ani chiar a fost căsătorit cu o craioveanca, insă relaţia nu a durat.  Cei care-l cunosc spun că nici prin minte nu le-ar fi trecut că Hussein, ginecologul liniştit şi dornic să înveţe cât mai mult din misterele medicinei, ar fi putut să fie unul dintre membrii unei grupări paramilitare despre care au văzut atâtea lucruri rele la ştiri. „Era un tip super OK. Drăguţ, respectuos şi liniştit, ca o fată-mare. Eram colegi la spital. Am făcut gărzi...imi e groază când mă gândesc cu cine impărţeam cafeaua!”, a povestit o rezidenta.    


A vrut să cumpere arme de 2 milioane de euro

Anchetatorii mai spun că au dat undă verde retinerii doctorului Hussein după ce acesta a contactat un intermediar din Craiova, căruia i-a cerut mai multe pistoale-mitralieră, lansatoare de rachete, grenade şi muniţie, a căror valoare s-ar fi ridicat la două milioane de euro.

Avea şi profit consistent dacă tranzacţia nu ar fi eşuat după ce SRI-ul a intrat pe fir. Se ştie că traficanţii de arme din România vând pe piaţa neagră un Kalaşnikov  cu circa 500 de dolari. In Libia, arma ar fi fost vândută cu 2.000 de dolari.

Pentru a transporta armele către Hezbollah din Siria, Liban si Palestina, libanezul ar fi fost ajutat de soţia unui jandarm din Craiova. Armele ar fi fost transportate intr-un container până la Constanţa, iar de acolo urmau să ajungă in Germania, iar apoi către Siria, Liban si Palestina. În sarcina membrilor grupării se mai reţine că au racolat şi transportat pe teritoriul României cetăţeni de origine libaneză, sub pretextul efectuării de studii universitare, în scopul transportării ulterioare a lor, în mod ilegal, pe teritoriul Germaniei.


Pentru tentativa de acte de terorism, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi trafic de migranţi, membrii reţelei riscă până la 15 ani de inchisoare.
Sursa: Evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii