Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:57 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei bărbaţi trimişi în judecată pe DNA Cerea mită pentru şefi din Biroul Vamal Constanța Sud?

ro

22 Apr, 2013 13:20 1048 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial București au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

IANCU ADRIAN IONUȚ, reprezentant al SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de trafic de influență, ambele în formă continuată,

CORENTI TUDOR NICOLAE CĂTĂLIN, director de operațiuni transport și asociat minoritar în cadrul SC DAVIDSON'S INTERNAȚIONAL ROM SRL, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de cumpărare de influență, ambele în formă continuată,

ȚONE DANIEL, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie - mai 2012, inculpatul Iancu Adrian Ionuț a pretins de la inculpatul Corenti Tudor Nicolae Cătălin, reprezentant al SC DAVIDSON'S INTERNAȚIONAL ROM SRL, mai multe sume de bani, promițând că, în schimbul banilor, va interveni pe lângă funcționarii vamali cu atribuții de decizie din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud și din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov, pentru îndeplinirea formalităților legale (accept vamal și punct de vedere favorabil) în vederea distrugerii pe teritoriul vamal al României, sub supraveghere vamală, a containerelor conținând legume, cu termen de valabilitate în curs de expirare, mărfuri ajunse sau care urmau să ajungă în portul Constanța Sud – Agigea prin agentul de transport SC DAVIDSON'S INTERNAȚIONAL ROM SRL.
Concret, în baza unui contract încheiat între SC DAVIDSON'S INTERNAȚIONAL ROM SRL și SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL (firmă reprezentată de Iancu Adrian Ionuț), pentru a interveni la funcționari din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, firma reprezentată de Corenti Tudor Nicolae Cătălin, urma ca, timp de un an, urma să achite SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL suma de 2.000 de euro pentru fiecare container, la un flux de cel puțin un container pe lună, astfel că suma pretinsă este de cel puțin 24.000 de euro. Din acești bani, Iancu Adrian Ionuț a primit suma de 2.000 euro.
În mod similar, pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov, în baza aceluiași contract firma reprezentată de Corenti Tudor Nicolae Cătălin urma ca, timp de un an, urma să achite SC CAMELEON – KRUGEL UNION SRL suma de 200 de euro pentru fiecare container, la un flux de cel puțin un container lunar, astfel că suma pretinsă în acest scop este de 2.400 de euro. Din acești bani, Iancu Adrian Ionuț a primit suma de 900 lei, echivalentul a 200 de euro, corespunzător unui container.
În demersul său, Iancu Adrian Ionuț a fost sprijinit de inculpatul Țone Daniel care a afirmat că poate interveni pe lângă funcționarii din cadrul Biroului vamal Constanța Sud.


Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ilfov.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii