Tristeţe. A murit un ARTIST Ionel Mătăsăreanu a trecut la îngeri (galerie foto)
Tristeţe. A murit un ARTIST: Ionel Mătăsăreanu a trecut la îngeri (galerie foto)
11 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
6744
Marime text
Pictorul constănţean Ionel Mătăsăreanu s-a stins. Ieri. Bătrân şi singur. Dar a trăit viaţa.
S-a născut la Oraviţa, în 1929 şi a ajuns la Constanţa în anii 1960. A fost profesor la Colegiul Naţional de Arte.
Prin mâna sa au trecut studenţi şi artişti precum Eugenia Lică, Gabriel Stratulat sau Dumitru Ceară.
Reputatul critic de artă Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanţa,a declarat, în exclusivitate pentru cotidianul ZIUA de Constanţa: "Dispariţia lui Ionel Mătăsăreanu este o mare pierdere petru fiecare dintre noi, pentru viaţa culturală a oraşului şi pentru municipiul Constanţa, al cărui cetăţean de onoare a fost. A fost un pictor dăruit artei sale, un om care a trăit în şi pentru pictură, care a dăruit bucuria artei cromatice. A fost un mare liric al naturii, un pictor dedicat mării. Constanţa va fi mai săracă fără Ionel Mătăsăreanu, pentru că el nu era doar un pictor, era personaj pitoresc, care intrase deja în istoria caselor, în istoria străzilor Constanţei.
Ne va fi dor de el şi ne va lipsi. Pierderea noastră este dintre cele mai însemnate. Dumnezeu să îl odihnească!"
Cotidianul Ziua de Constanţa vă redă, INTEGRAL, ultimul articol publicat de colega noastră, Ada Codău, de la ultimul vernisaj al maestrului. Era data de 15 ianuarie 2014.
Publicul constănţean a avut, ieri, parte de un eveniment cu totul deosebit. După mai bine de un deceniu de la ultima expoziţie, artistul plastic Ionel Mătăsăreanu a expus din nou la Muzeul de Artă Constanţa. Sute de oameni au participat la vernisaj, spre totala surprindere a pictorului, care a şi mărturisit: „Nu mă aşteptam la un public atât de numeros şi la un astfel de ataşament faţă de mine. N-aş fi crezut că pot fi întâmpinat cu atâta căldură”.
Gazdă a evenimentului a fost reputatul critic de artă dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, în opinia căruia Ionel Mătăsăreanu este omul care, „de-a lungul întregii sale vieţi, nu a avut alt crez decât pictura”, un colorist prin definiţie, „cel mai important autor de marine al Constanţei”. „Tema sa fundamentală este marina. Tablourile sale sunt un spectacol, el le compune cu o desăvârşită dezinvoltură. Este un pictor matur, este un pictor care exersează în fiecare zi, este un artist a cărui viaţă, al cărui crez este pictura. Ionel Mătăsăreanu este, înainte de toate, un personaj”, susţine Doina Păuleanu.
Expoziţia, intitulată „Ţărmuri însorite”, reuneşte 105 lucrări ale pictorului constănţean. De la natură statică la lucrări cu tematică marină, tablourile lui Mătăsăreanu par cumva dominate de o magine a culorii şi a luminii. „Ionel Mătăsăreanu a ştiut să picteze marea în toate ipostazele. Avem şi nocturne, avem diurne, avem toate ipostazele mării”, declară criticul de artă.
Alături de artist au fost prezenţi, la vernisaj, numeroşi prieteni, oameni care, într-un fel sau altul îl admiră, artişti plastici ca Gheorghe Caruţiu şi Adrian Drăguţ, Alexandru Bălan, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Dobrogea, consilierul local Costin Răsăuţeanu, liderul Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD Constanţa, dar şi consilierul Răducu Popescu, inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa. Acesta din urmă i-a înmânat lui Ionel Mătăsăreanu o medalie placată cu aur din partea municipalităţii. Poate n-ar fi rău ca administraţia publică locală să se gândească măcar la realizarea unui album care să cuprindă lucrările artistului plastic.
Vernisajul de ieri a avut loc, deloc întâmplător, de Ziua Culturii Naţionale, context în care, emoţionat, dar autentic, Ionel Mătăsăreanu a recitat câteva dintre versurile lui Mihai Eminescu.
În galeria foto sunt disponibile câteva poze cu lucrările maestrului.
Sursa foto: adacodau.wordpress.com

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Patrutoiu Stanescu Vasilica 13 Jan, 2015 17:53 L-am cunoscut in anul 2006.Traia singur si refuza ajutorul.Maestrul trebuie sa ramana in inima dobrogenilor ca Luceafarul.Drum bun la ingeri maestre!Dumnezeu sa te aibe in oastea lui de ingeri!