Ucisă pe o trecere de pietoni din Constanţa Azi are loc comemorarea Andreei Roşu
Ucisă pe o trecere de pietoni din Constanţa:Azi are loc comemorarea Andreei Roşu
17 Nov, 2013 11:29
ZIUA de Constanta
2863
Marime text
Azi, în Piaţa Universităţii, între orele 11-14.00, Lacrima Rutieră o comemorează azi pe Andrea Roşu (Deea Andreea), tânăra de 19 ani, din Constanţa, decedată într-un accident rutier. Tot azi va fi comemorată şi Francesca Belea, de 19 ani, studentă la Jurnalism, din Târnăveni, care a fost ucisă tot pe trecerea de pietoni.
„Proiectul comemorează anual încă din 2001 victimele tragediilor rutiere iar anul acesta vor fi comemorate aproximativ 67000 de victime decedate în perioada 1990 - 2013 în marea lor majoritate oameni nevinovaţi ca şi Deea Andreea. Proiectul militează pentru o justiţie reală şi echitabilă având în vedere ca 85% dintre „asasinii şoselelor„ sunt condamnaţi la pedepse cu suspendare adică la ... libertate!? Pentru Andreea şi pentru Francesca vom aprinde lumânări, vom depune flori şi vom vărsa din inimă o lacrimă ... rutieră. Inconştienţa la volan ucide oameni nevinovaţi! Stop tragediilor rutiere!”, potrivit Lacrima Rutieră. Conform poliţiştilor, în urmă cu câteva zile, Liviu Traian Marinel, de 29 de ani, a condus un autoturism pe strada Dezrobirii, dinspre bulevardul I.C. Brătianu către strada Baba Novac. În momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni din zona Şcolii 23, şoferul a accidentat-o mortal pe Andreea Roşu, de 19 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a conducătorului auto. După producerea accidentului, continuă oamenii legii, bărbatul a părăsit locul acestuia fără încuviinţarea organelor de poliţie şi a fost identificat ulterior, la ora 2.30, când s-a prezentat la sediul Secţiei 2 Poliţie. În urma testării cu aparatul alcooltest bărbatului i-a reieşit o valoare a alcoolemiei de 0,56 mg/l alcool în aerul expirat. Liviu Traian Marinel a fost arestat pentru 29 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii