Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un jandarm român a fost medaliat de ONU

ro

12 Nov, 2015 13:18 1953 Marime text
Căpitan Fărcaş Silviu, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov a primit din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite medalia „În serviciul păcii”.
În cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc în prezenţa Sandrei Honore, reprezentantul Special al Secretarului General al ONU, a comandantului misiunii, generalul Ajax Porto Pinheiro şi a altor membri ai conducerii Misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite de Stabilizare din Haiti, ofițerul jandarm Fărcaș Silviu, a fost distins cu „Medal Parade”, o importantă distincție conferită celor mai merituoși militari participanți la misiunea din Republica Haiti.
În cadrul acestei misiuni (MINUSTAH), cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române, îndeplineşte funcţia de monitor de poliţie civilă al ONU, având atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Haiti. De asemenea, ofiţerul participă şi la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Căpitanul Fărcaş Silviu este primul jandarm român selecţionat de către ONU să participe la misiunea din Republica Haiti. Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii ONU, căpitanul Fărcaş Silviu a absolvit Cursul Internaţional de Monitor ONU la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliţie. Căpitanul Fărcaş Silviu este căsătorit, are un copil şi este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2005.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii