Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:03 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un magistrat cu funcție de conducere, vizat de percheziții în această dimineață?

ro

16 Feb, 2016 09:28 1679 Marime text
 
Procurorii DNA efectuează astăzi percheziții la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar ancheta l-ar viza pe un magistrat cu funcție de conducere, au declarat surse judiciare.
 
Sursele citate susțin că ar fi vorba de o mită de aproximativ 10.000 lei, în legătură cu soluționarea unui dosar de către magistratul respectiv. Se pare că ar avea loc percheziții la biroul judecătoarei Elena Poiană, președintele instanței.
 
DNA a anunțat astăzi că sunt efectuate patru percheziții în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una la o instituție publică, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în anul 2015.
 
''În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'', precizează DNA într-un comunicat.
 
''În cursul zilei de 16 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în județele Covasna, Brașov și Iași, dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice'', se arată în documentul respectiv.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției de Operațiuni Speciale și Inspectoratelor de Jandarmi Județene Alba și Iași.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii